Darie dana bacau dating

21 Mar

Toate legile interpretabile sau neconstituționale trebuiesc înlocuite URGENT ( de ex și termenul de* pericol social* care poate fi interpretat fiecare dupa bunul plac, și sunt multe altele bineînțeles)Ce conteaza ca Romania va plati despagubiri la CEDO!? Este de o banală elementaritate faptul că instanța de judecată nu legiferează prin conținutul hotărârilor, ci doar asigură justa interpretare și aplicare a prevederilor legale în vigoare.

În momentul în care norma legală nu mai asigură corespondența cu dinamica socială, este timpul de aruncat respectiva normă la Marele Kosh.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.

Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie CU AJUTORUL INTERPRETĂRII ACESTEIA DE CĂTRE INSTANȚE și în urma obținerii unei asistente judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penala ......

și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.” /// În plus față de aceste argumente explicite, DA!

D-na judecator stie din practica judiciara a dansei probabil, mai mult decat teoreticianul tudorel Toader.

7 para 1 CEDO- principiul legalității incriminăriii și pedepsei: Nullum crimen, nulla poena sine lege”, respectiv „Nullum crimen sine lege poenali anteriori”.

În momentul în care instanța, la adăpostul unui principiu de drept civil - „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” - se apucă să-și depășească competențele de interpretare și aplicare a legii și prin hotărârea decisă creează o nouă normă, rezultată din chiar însăși interpretarea extensivă a normei lipsită de claritate, se spune că instanța împrumută atribute ale puterii legislative și se apucă să... Este semnificativ în acest sens punctul 45 din Decizia CCR 405/2016 care reiterează principiile intabulate în art 7 paragraful 1 CEDO: „45.

În luna mai 2016, înainte de decizia 405/2016 a CCR, o doamnă notar s-a sinucis, după ce fusese condamnată la fond pentru abuz în serviciu. Este necesar ca textul legal să aibă precizie matematică, altfel nu se va termina niciodată cu genocidul generat de textul art. Mii de oameni trimişi în judecată, majoritatea pentru simple erori administrative, care nu ar avea ce căuta în penal, şi nici după atâtea nenorociri, nu se înţelege că în lipsa unei determinări precise a unui prag, vor exista mereu victime ale aprecierilor discreţionare?

Prin acțiunile și declarațiile ministrului justiției se vede clar ca și acesta este vândut sistemului. Ce conteaza bulibaseala din Instante si vietile oamenilor... Judecătorii dau ani grei de pușcărie doar pt infracțiuni care se numesc INTENȚIE sau SUSPICIUNI și nu fapte.